înşelătorii (1)

Deoarece verbul a înşela este unul care te duce cu gândul la lucruri necurate, cei care se ocupă oficial cu asemenea treburi au găsit denumiri noi şi interesante. De exemplu campaniile de marketing, campaniile de vânzare şi tot felul de alte campanii. 

Doar ieri găsi în poştă un plic uriaş care venea din partea revistei Reader's Digest. O publicaţie care părea destul de serioasă. Pe una din feţe era un mesaj care spunea că înăuntru se află o scrisoare de la Andreea Marin Bănică (parcă aşa o cheamă). Primul impuls a fost de a-l arunca la gunoi. Dar am zis să văd despre ce e vorba, nu trebuie neapărat să pierd timpul citind cine ştie ce de la AMB. Ce-am găsit înăuntru? Tot felul de hârtii, de formulare, de bilete roz (???), de chei aurite pentru maşini... Eram anunţat că sunt fericitul finalist al unui concurs, la care nu luasem anterior parte, şi că doar o mică parte, undeva pe la 5,24% din bucureşteni, au ajuns în finală (???) şi că pot câştiga suma de 60.000 iepuroi şi încă alte sume mai mici pe lângă şi o maşină şi ... Dacă vreau să câştig maşina şi sumele mai mici de bani trebuie să cumpăr o carte de la ei. Care costa 70 de lei, plus vreo 15 lei cheltuieli de expediere. Nu mi s-a părut că ar fi ceva greşit, titlul cărţii inspirându-mă destul. Buunn!!! Trebuia să trimit foarte repede plicul înapoi, pentru că pentru sumele mici şi maşină trebuie să îl trimiţi în termen de 7 zile. Iar pentru premiul mare în termen de 14 zile. 7 zile şi 14 zile de la ce??? De când l-ai primit în poştă, de când ţi-a fost trimis, de când l-ai găsit??? Pe plic nu exista nicio dată. Nicăieri nu exista vreo dată. Şi atunci 7 zile şi 14 zile de la ce??? Plus că nu se anunţa nicăieri cine câştigase. Rezultatele puteau fi trimise oricui participa la concurs prin cerere expresă (???) Recunosc că am vrut să trimit plicul pentru a cumpăra cartea, dar când veni prietena mea acasă mi-a spus că ea deja a cumpărat-o, aşa că... Ce să faci cu două cărţi identice???

Acesta este un mod de a înşela oamenii. Le iei ochii cu tot felul de sume care nu există, le faci capul mare cu cât pot câştiga, dar apoi le bagi în faţă că trebuie să cumpere ceva pentru a câştiga ceva, sau le spui că oricum vor intra în concurs... Bla, bla, bla-uri.

Astea sunt micile înşelătorii dar care pot duce la venituri frumoase pentru cei care le fac. Revenind la înşelătoriile adevărate, să ne uităm la bănci. Mă distrează enorm de mult faptul că sunt destul de multe persoane, bineînţeles că majoritatea tinere, care spun că fără bănci nu există progres. No shit! Probabil că nu am înţeles eu bine, persoanele alea referindu-se la progresul celor din sistem. Nu la progresul vreunui stat sau al vreunui om anume. Cum să progresezi dacă tu iei 100 de lei si dai înapoi 300 cel puţin? Chiar dacă e pe o perioadă de câţiva ani. 

Băncile nu sunt altceva decât nişte cămătari oficiali, unii mult mai setoşi decât ăia burtoşi. Pe mine m-a lăsat întotdeauna mască nesimţirea băncilor. Hai să zicem că îţi cer o dobândă de 10%. Pe an. Deşi e destul de mare şi asta, mai ales într-un stat ca România. Iei un credit de 10.000 euro. Dobânda de 10% pe an înseamnă 1.000 euro pe an doar dobândă. Dar pe lângă această dobândă, băncile vin cu tot felul de taxe, unele mai haioase decât celelalte. Pentru mine, taxa care ocupă locul întâi în top este cea pentru acordarea creditului... Adică eu mă duc la bancă să cer un împrumut, pardon, acum se cheamă credit, pentru că ei prezintă încredere mai mare decât burtosul de la colţ, şi bancă binevoieşte să mi-l acorde dar trebuie să plătesc binevoinţa ei... Asta pe lângă celelalte dări. Adică eu îţi cer nişte bani, tu stai şi te scarpini puţin prin anumite locuri, te gândeşti cu o floare în mână: Îi dau, nu îi dau, îi dau, nu îi dau... Şi cum întotdeauna floarea are un număr impar de petale, banca îţi banii, dar tu trebuie să plăteşti un comision de acordare. Doar aşa, că am fost drăguţi şi ţi-am dat banii să îţi iei lucruri de care nu ai nevoie... Apoi urmează comsioanele de întreţinere... Adică trebuie să plătesc nişte bani ca împrumutul meu să nu se strice??? Sau să nu moară??? Cum adică, comision pentru întreţinere. Întreţinerea cui??? Apoi mai sunt comisioane pentru "rambursare anticipată". Cu alte cuvinte, dacă îţi trece cumva prin cap să faci vreo mişcare deşteaptă şi să ne tai porţia de comisioane, dobânzi şi altele, stai liniştit că ţi-am copt-o. Îţi băgăm frumos un comision de "rambursare anticipată" (numai termenul "anticipat" spune cât toată pologhia asta) cu care îţi tăiem elanul şi cu care ne asigurăm că nu pierdem prea mult dacă vrei să scapi de noi cât mai repede. Tu te gândeşti că dai tot creditul înapoi în doi ani în loc de 10, că prin asta scuteşti grămadă de bani aruncaţi pe dobândă şi pe duiumul de comisioane hazlii, dar când te duci să dai mălaiul eşti înştiinţat că mai ai de plată o sumă colosală, care este comisionul de "rambursare anticipată". Deci la o dobândă de "doar" 10% se mai adaugă grămada de comisioane, că doar vorba aia: noi am fost drăguţi cu tine, nu?, şi te trezeşti cu un DAE (Dobândă anuală efectivă) care poate ajunge şi pe la 25%. Să zicem un DAE de doar 20%. Deci tu dai pe an 2.000 de iepuroi... Buuun! Dacă ai luat creditul pentru 10 ani, platesti pe an, DOAR dobânzi şi comisioane câte 2.000 iepuroi, ceea ce face în 10 ani fix 20.000 iepuroi. 

Dar un lucru important pe care majoritatea oamenilor îl uită, sau îl scapă din vedere când calculează cât au de "rambursat" este creditul în sine. Şi ăla trebuie înapoiat. Deci la cei 20.000 euro pentru "amabilităţi" mai pui şi cei 10.000 de care de fapt nu aveai deloc nevoie şi ieşi la o sumă de 30.000 de lei. Adică fix de 3(trei) ori mai mult decât ai luat înainte. Şi cum de obicei sumele din jurul valorii de 10.000 de euro sunt pentru "nevoi personale", care de cele mai multe ori sunt fiţe) nu trebuie să uiţi faptul că banii respectivi îi vei trasnforma în lei, iar de-a lungul a 10 ani moneda noastră îţi poate juca o grămadă de feste. Să zicem că euro era 4 lei când ai luat împrumutul de la bancă. Pardon, împrumut sună a sărac (de parcă nu asta eşti dacă ajungi să cerşeşti bani la bănci), e credit. Sună mai bine, mai afaceristic. după 10 ani euro e 6 lei. Ai luat 40.000 lei, si ajungi să dai înapoi, doar pentru împrumut 60.000. Adică încă 50% în plus. Doar aşa, de pamplezir... Salariul tău e în lei nu în euro. Dacă ar fi fost în euro nu mai discutam problema cursului. Plus că pe parcursul celor 10 ani, banca are fluctuaţii şi pentru a-şi asigura sumele pe care le primeşte de la cei care au nevoi imperioase, modifică acel DAE după bunul plac. Dar niciodatăă în jos, sau mă rog, de prea puţine ori, şi din câte ştiu eu nu la creditele deja acordate. (E, am folosit limbajul de specialitate, nu?)

Aşa că, una peste alta, băncile nu sunt necesare pentru economie, decât pentru economia lor. Statul nu câştigă nimic din existenţa băncilor. Dimpotrivă, tot statul dă bani băncilor când săracele nu mai au bani. A nu se uita modul destul de simplu, arătat într-un articol anterior, în care se pot ajusta câştigurile sau pierderile băncilor, în caz de nevoi...