SONDAJ

Aş începe prin a vă ruga să participaţi la sondajul următor, gândindu-vă serios şi fiind sinceri! Luaţi în calcul faptul că este vorba despre o maşină electrică, adică una care nu foloseşte niciun fel de combustibil solid, lichid sau gazos.
Vă mulţumesc!

cât de mult aţi fi dispus/ă să plătiţi pentru o maşină care nu consumă nimic?

marți, 1 decembrie 2009

Tratatul de la Lisabona a intrat în vigoare

Faimosul tratat de la Lisabona a intrat de astăzi în vigoare. (Ce stipulează acest tratat atât de bine ascuns privirilor plebei, încă nu ştiu exact, pentru că nu am avut timp să o fac.) Însă acest lucru este anunţat de Mediafax

Nu cu mult timp în urmă, pe un alt site, Hotnews, Valeriu Stoica afirma că nu crede că mai există cineva care să îşi dorească ieşirea României din (m)UE şi NAT(i)O. Probabil că musiu Stoica reprezintă conştiinţa naţională, iar creierul lui e legat la toate creierele românilor. Chiar dacă ar fi acesta cazul, ţin să îl anunţ că eu sunt unul dintre românii care îşi doresc ieşirea României din cele două organizaţii. Cu cât mai repede cu atât mai bine. 

Din câte am citit pe alte site-uri şi din puţinul pe care am reuşit să îl citesc din Tratat, precum şi din ceea ce se spune şi în finalul articolului de pe Mediafax, există posibilitatea ca orice ţară care doreşte să iasă din organizaţie să poată face acest lucru. Însă până acum nu au am văzut care ar fi şi metodele şi procedurile care pot iniţiate pentru a se întâmpla acest lucru. 

Cineva spunea undeva că nu crede că există vreun român fericit de ziua României. Sincer m-am trezit cu mândrie în suflet şi inimă gândindu-mă că astăzi este ziua tuturor românilor. Că astăzi ţara noastră mai adaugă un an la zestrea ei multi-milenară. Şi sincer, mi-aş dori să o facă şi la anul, şi la anul de după anul viitor şi până la sfârşitul pământului. Însă acest lucru nu e posibil dacă vom mai rămâne în cloaca numită cu emfază UE. Şi pe care mulţi ca mine o numesc (m)UE. Cât despre NATO, sau NAŢIO, sentimentele sunt aceleaşi: nu avem nevoie de ei pentru a ne apăra ţara. Nu avem alţi "terorişti", afară de ei, de care să ne apărăm ţara. Iar americanii nu o mai duc mult. Deja declinul lor se accentuează. Dar asta se putea vedea de acum aproximativ 5-7 ani de către cine a avut ochi să vadă prin perdeaua frumos colorată de visele deşarte.

Niciun comentariu: