SONDAJ

Aş începe prin a vă ruga să participaţi la sondajul următor, gândindu-vă serios şi fiind sinceri! Luaţi în calcul faptul că este vorba despre o maşină electrică, adică una care nu foloseşte niciun fel de combustibil solid, lichid sau gazos.
Vă mulţumesc!

cât de mult aţi fi dispus/ă să plătiţi pentru o maşină care nu consumă nimic?

marți, 21 aprilie 2009

impozitul forfetar

Iată că revin cu alte fapte vitejeşti ale măreţului nostru guvern. Şi bineînţeles este ceva legat de marea problemă actuală a celor care încearcă să ia taurul de coarne şi să nu mai fie sclavii altora. Măreţul nostru ministru de finanţe a debitat idioţenii după idioţenii, dintre care cele mai mari sunt cele referitoare la impozitul plătit de firme şi ce ar trebui să facă o firmă care nu poate plăti "cel puţin 500 de euro" la stat; asta ca şi cum statul îi oferă tot, iar nesimţiţii nici măcar 500 de iepuroi nu dau. 

O parte interesantă a legii spune că vor continua să plătească impozitul pe profit de 16% doar societăţile care datorează statului o sumă mai mare decât nivelul impozitului forefetar care i-ar reveni, conform grilei de venituri, şi persoanele juridice străine şi PFA-urile (cu un singur angajat, dar problema mare e la plata contribuţiilor de asigurări).

Faptul că după o perioadă de trei ani de suspendare a activităţii eşti OBLIGAT să îţi reiei activitatea, vrei-nu-vrei, spune multe despre atitudinea celor care fac legi: "Suspendarea temporară a activităţii se poate realiza pe o perioadă de maximum trei ani, după care este obligatorie reluarea activităţii", precizează Luminiţa Ristea, expertă Consulting R. (text preluat din ziarul Capital)

Propus ca pârghie de scoatere la lumină a veniturilor negre, impozitul forfetar are un nivel rezonabil, susţine ministrul finanţelor, Gheorghe Pogea, care afimă că o firmă incapabilă să dea cel puţin 500 de euro la stat ar trebui să se închidă (text preluat din ziarul Capital). Dacă dragului nostru ministru i se pare că sumele respective, împărţite aşa cum sunt împărţite, sunt rezonabile, atunci îi dorim să trăiască exact ca un mic întreprinzător care ESTE OBLIGAT să plătească, vrând-nevrând, la stat, cel puţin 500 de euro pe an.

Anunţat ca o măsură de combatere a evaziunii fiscale, impozitul forfetar este, până la urmă, "o măsură care să compenseze diminuarea veniturilor bugetare în condiţiile unei scăăderi a afacerilor şi, implicit, a profiturilor", după cum a declarat ministrul finanţelor(text preluat din ziarul Capital).

Se presupune, tot conform Capitalului, că vor fi 185.000 de firme care vor plăti impozitul forfetar minim de 500 de euro. Dacă înmulţim 185.000 cu 500 reies 92.500.000 euro pe an, impozit, doar de la firmele "sărace". Ca să nu mai vorbim despre celelalte sume, pe care cei mai mari ar trebui să le plătească.

Bani care se duc unde? Câţi bani au fost justificaţi? Câţi bani au fost folosiţi pentru cei care îi plătesc? Câţi bani au dus la ameliorarea condiţiei românului,  plătitor de taxe şi impozite? 

Cei care muncesc au fost, sunt şi vor mereu cei care vor plăti. Cei "şmecheri" ştiu mereu cum să facă să nu plătească mai nimic. 

Faptul că impozitul forfetar nu este plătit de firmele de la care se poate mulge mai mult decât acea sumă, şi că acele firme sunt obligate să plătească în continuare acei 16% ne spune foarte clar că ministrul nostru de finanţe nu s-a gândit decât cât poate rupe de pe spinarea oamenilor. Faptul că se vehiculează idei de genul "încercăm să scoatem banii de la firmele care nu declară profitul adevărat" ne spune clar că acest minister gândeşte nu cu capul. Dacă o firmă încearcă şi reuşeşete să ascundă profitul real, puteţi fii siguri mie în sută că nu vor declara nici venitul real, astfel încât nu vor plăti prea mult. 

De fapt, este o nouă încercare de îngrădire a libertăţii oamenilor, o nouă încercare de a strânge lanţul în jurul gâtului celor care într-adevăr fac ceva cinstit, de a asupri oamenii marilor companii multi-naţionale, de a duce omenirea spre acea globalizare forţată din care vor avea de câştigat doar câteva zeci de oameni.

Niciun comentariu: