SONDAJ

Aş începe prin a vă ruga să participaţi la sondajul următor, gândindu-vă serios şi fiind sinceri! Luaţi în calcul faptul că este vorba despre o maşină electrică, adică una care nu foloseşte niciun fel de combustibil solid, lichid sau gazos.
Vă mulţumesc!

cât de mult aţi fi dispus/ă să plătiţi pentru o maşină care nu consumă nimic?

joi, 11 februarie 2010

mişcări de trupe, la noi şi afară

Nu vă gândiţi la trupe militare, para-militare sau para-para-militare. Nici măcar poliţieneşti. Doar o foială şi un val de acţiuni cu diferite scopuri.

Boc... Poreclit şi Muc cel Mic (care o fi ăla cel Mare, nu ştiu), face ce ştie el cel mai bine: aberează cu graţie. Uneori mai scoate şi ceva inteligent prin cutia vorbitoare, dar de cele mai multe ori, nu!

Deunăzi afimră că el o stimează pe Ridtzi şi că îl compătimeşte pe Guţău. Ambii sunt sau au fost cercetaţi în diferite cazuri. Nu am să intru în amănunte acum. Dacă nenea Muc cel Mic este alături de tovarăşii săi aflaţi la grea suferinţă, atunci nu văd cum am ptuea noi, plebea, să ne aşteptăm la ceva bun din partea lui. Cum s-a şi văzut, de altfel. http://www.romanialibera.ro/actualitate/a177169-boc-o-apreciez-pe-ridzi-si-il-compatimesc-pe-gutau.html. Apoi, probabil ca şă îşi spele porcăria de la gură, vine cu o afirmaţie care, pe jumătate, este binevenită: artiştii să beneficieze de pensii de excelenţă. Bravo nea Boc, dar ce te faci cuu artiştii rataţi? Le dai şi îlora pensie de excelenţă? Dacă nu, atunci cum şi cine va face departajarea între marii artişi şi toţi mingicarii care apar pe sticlă? Dacă artiştilor le dai pensie de excelenţă, pentru că ne-au făcut pe noi, în special, românii, să ne simţim bine, atunci ce te faci cu sportivii? Cu ceva zile în urmă scriam despre sportivii care din lipsă de sprijin din partea statului ajung în mafie, unde cu siguranţă nu maii au nevoie de pensie. Vrei să eradichezi o boală, dar nu te uiţi la ce a cauzat-o. (De fapt, asta şi este medicina modernă, aşa-zisa medicină...) Savanţii, cercetătorii, inventatorii şi alţi oameni care aduc cinste acestei ţări, ce fel de pensie vor avea, nea Boc? Mai sunt unii care spun că şi alte categorii, gen cei care pleacă în misiuni şi anumite cadre din poliţie ar trebui să primească, de asemenea, pensii speciale. Referitor la plecarea în misiuni ale armatei, le dictează înteresul strict al statului român să o facă? Nu. Ei pleacă din ordinul NATO. Ei, atunci să se ducă la NATO şi să ceară pensie specială. Eu nu doresc să le plătesc pensii pentru că ei luptă pentru americacani. Cât despre poliţiştii care se ocupă de cazuri speciale, e foarte dificil de vorbit, mai ales într-o ţară unde poliţia e coruptă şi nu ai siguranţa că te poţi apăra de cei care te aşteaptă la cotitură. Dacă îţi iei pensie mai mare se va şti că ai făcut parte din secţia cutare sau cutare şi te vor lua pe sus la bătrâneţe şi fără vreo poliţie care să te apere. Acelaşi lucru şi dacă, să zicem, ţi se dă salariu mai mare acum sau dacă vei primi o sumă frumuşică la sfârşitul serviciului. Dar dacă ei se cred în stare să facă faţă acestei presiuni, nu am nimic împotrivă. Însă, doar pentru cei care într-adevăr pun umărul la stârpirea neghinei din ţara asta.

La 20 de ani de la marea lovitură de stat, guvernul a decis declasificare a încă 7.617 file din documente referitoare la acea perioadă. Alt praf aruncat în ochii fraierilor. Stai cu gura deschisă, iar guvernul îţi mai aruncă vreo două file din nişte documente fără nicio importanţă pe care tu să le crezi marea dovadă, iar actul unul îndreptat spre corectitudine. Rahat! http://www.romanialibera.ro/actualitate/a177168-guvernul-a-decis-declasificarea-a-peste-7-000-file-secretizate-privind-revolutia-din-1989.html.

Eu credeam că Robert Negoiţă ăsta are cel puţin vreo 50 de ani, la câte se scriu despre el în presă. Mai ales la ce avere are. Dar mare mi-a fost mirarea să aflu că are doar vreo 38 de anişori, sărmăluţul, neîmpliniţi. Se zice că are vreo 1.600 de case (inclusiv apartamente), precum şi câteva zeci de hectare bune de pământ. Şi încercând să scape de o datorie de vreo 28 de milioane de euro s-a ales cu încă una de vreo 3 milioane. http://www.hotnews.ro/stiri-esential-6898330-audio-curtea-apel-respins-actiunea-prin-care-deputatul-psd-robert-negoita-contestat-sechestrul-impus-cele-1-600-case-datorie-30-milioane-euro-catre-stat-surse-fiscul-poate-execute-datoria.htm?cfnl=. Iar aici puteţi vedea declaraţia de avere, precum şi vârsta sărmanului om. http://www.cdep.ro/pls/parlam/structura.mp?idm=196&cam=2&leg=2008&pag=5. Aici apar doar vreo 500 şi ceva de apartamente. Cine ştie cum s-a aflat de restul de vreo 900 şi ceva.

Reacţia Casei Albe la decizia unei curţi de justiţie britanice de a face publice acţiunile de intimidare ale CIA asupra unui etiopian (despre care am scris ieri) nu s-a lăsat aşteptată prea mult. Aceasta declară că relaţia va deveni mai complicată, însă nu va opri schimbul de informaţii între serviciile secrete ale celor două ţări. Adică ne plângem şi cerem "confidenţialitate", dar ne vom supune, de ochii lumii. Câtă ipocrizie... http://www.washingtontimes.com/news/2010/feb/11/disclosure-by-british-court-on-torture-upsets-us/?utm_source=newsletter&utm_medium=email&utm_campaign=newsletter_national-security.

Cum să câştigi un război atunci când nu o poţi face prin forţa armelor? Prin propagandă. Aşa au fost câştigate războaiele din golf, cele din Irak şi, nu în ultimul rând, într-o oarecare măsură, cel din România din 1989. La fel faci şi cu rebelii Hutu: http://www.washingtontimes.com/news/2010/feb/11/disillusioned-hutu-rebels-desert/?utm_source=newsletter&utm_medium=email&utm_campaign=newsletter_world-news. Poate că ar trebui să arunce bilete din avion şi soldaţilor din Afganistan şi Irak şi din alte zone de conflict. Însă acolo e mai greu, acele armate sunt compuse din mercenari, care dacă s-ar întoarce acasă ar ajunge din nou pe străzi. Nu că rebelii din Ruanda ar avea vreo soartă mai bună. Propagandă!

Povestea din Iran continuă să preocupe într-o măsură mai mare sau mai mică. Ahmadinejad a declarat în faţa câtorva sute de mii de persoane care sărbătoresc a 31-a victorie a revoluţiei islamice că Iranul este o ţară nucleară. Că au îmbogăţit uraniul la 20%. http://www.haaretz.com/hasen/spages/1149045.html. Au fost voci care au spus şi încă mai spun că Iranul nu ar fin în stare să aducă uraniul la peste 90% puritate cât este nevoie pentru a construi o bombă nucleară. Ahmadinejad spune că pot face asta, dar că nu doresc. Aşa cum am spus-o de nenumărate ori, orice ţară are dreptul, atâta timp cât altele îl au, de a-şi construi arme nucleare sau de orice alt tip. Atâta timp cât fundamentalişti şi extremişti din alte religii au acces la arme de distrugere în masă, nu văd de ce o ţară precum Iranul nu ar avea dreptul. Chiar şi Noi ne-am putea face arme nucleare, dacă nu am fi avut "siguranţa" oferită de scut... A te apăra împotriva atacului unor nebuni este un lucru destul de natural, pentru marea majoritate a populaţiei, nu? A pretinde că o ţară nu are dreptul de a construi arme nucleare bazându-ţi afirmaţiile doar pe nişte aşa-zise declaraţii aberante, când tu deţii arme de acel tip şi faci acelaşi tip de declaraţii, sau chiar mai grave, mi se pare nivelul suprem de ipocrizie. Vreţi ca Iranul să nu îşi facă arme nucleare şi să aveţi tot dreptul să aruncaţi cu piatra? Atunci distrugeţi-vă arsenalele voastre! Simplu ca bună ziua!

Un nou motiv pentru care înlocuitorul de zahăr numit sirop de porumb cu concentraţie mare de fructoză (nu ştiu dacă are vreo denumire în română), care se găseşte din abundenţă în atâtea produse datorită faptului că e ieftin şi imităă foarte bine zahărul, este extrem de nociv o reprezintă unele studii recente prin care s-a arătat că aproximativ jumătate din probele comerciale ale acestui îndulcitor şi care se găseşte într-o treime din alimentele şi băuturile de marcă în care acest îndulcitor este ingredientul cu cea mai mare sau a doua cea mai amre concentraţie, conţin mercur. http://www.wiseupjournal.com/?p=1381. Dacă nu ştiţi cât de toxic este mercurul, citiţi articolul şi puteţi căuta diverse materiale pe internet.

Niciun comentariu: