SONDAJ

Aş începe prin a vă ruga să participaţi la sondajul următor, gândindu-vă serios şi fiind sinceri! Luaţi în calcul faptul că este vorba despre o maşină electrică, adică una care nu foloseşte niciun fel de combustibil solid, lichid sau gazos.
Vă mulţumesc!

cât de mult aţi fi dispus/ă să plătiţi pentru o maşină care nu consumă nimic?

miercuri, 9 septembrie 2009

succintă radiografie a lumii

Astăzi am să îmi mănânc o bună bucată din timp scriind despre ceea ce se întâmplă în lume. Toate acestea sunt observaţii pe care orice om le-ar putea face atunci când interacţionează cu cei din jur. Atunci când primeşte informaţii din multiplele surse actuale. Nu intenţionez să dau totul mură-n-gură, aşa că cei care nu înţeleg pot să mai citească odată, de două ori, pot pune întrebări sau pot apăsa butonul acela roşu, care are un X pe el.

În ultima vreme am tot văzut, mai ales pe bloguri, tot felul de teorii, preziceri, “dezvăluiri”, care mai de care mai fanteziste şi mai incitante. Probabil că multe au scopul de a creşte traficul pe acele bloguri, site-uri, pentru ca posesorii să câştige mai mulţi bani din publicitate sau altele. Însă nu pot să mă mai reţin în a nu observa cum lumea continuă în prostia ei. Cum cei care conduc din umbră aruncă tot felul de povestiri numai bune de citit înainte de culcare, distrăgând atenţia mulţimii de la uneltirile lor.

Pe un blog am văzut cu ceva timp în urmă o reclamă făcută unei cărţi sau unui filmuleţ în care un personaj cu faţă de mafiot se prezenta ca un fost francmason de rang 34 care făcea "dezvăluiri" extraordinare… De curând văzui pe Discovery (nu mai ştiu care) un fragment dintr-un documentar în care se spunea că rangul maxim în francmasonerie e 33…

Cine sunt cei care conduc lumea? O mână de evrei, în frunte cu familia Rockefeller. (nu mă interesează dacă am scris sau nu corect numele)

Începând cu Brown nu mai ştiu cum, cel care a scris cartea Codul lui Da Vinci, după care s-a făcut şi filmul cu acelaşi nume, evreii respectivi au început să fabrice pe bandă rulantă poveşti cu francmasoni pentru a arunca vina pe aceştia. Adevărul e că oamenilor le-au plăcut dintotdeauna poveştile cu aer poliţist, cu dezvăluiri “şocante”, care de fapt sunt doar lucruri planificate.

În primul rând: pe ce se bazează ei în conducerea lumii? Pe mândria personală a fiecărui individ. Pe faptul că fiecare persoană se consideră atât de inteligentă încât nu poate fi păcălită. (Doar că de asta ar fi trebuit să îşi dea seama în ultimii 20 de ani... mai ales românii) Se mai bazează pe credibilitatea indusă în televiziune, în special, şi în alte mijloace de “informare în masă”. Pe credulitatea fiecărui individ. Pe îndobitocirea generală şi alienarea auto-generată. Pe frica oamenilor. Frica de a pierde. Orice. Frica de a fi agresaţi, torturaţi, ucişi. Şi, cu siguranţă, pe multe alte “calităţi” actuale ale maselor de oameni.

Cum fac asta? Simplu: dezbină şi domină! Bagă ceva care să stârnească zâzanie şi ai reuşit să controlezi. Ce este acel ceva? BANUL.

Banul... Se face multă vâlvă în legătură cu anul 2012. Foarte mulţi vin cu ideea fantezistă că omul trebuie să renunţe la EU-l actual. Că acesta ar fi sursa tuturor necazurilor actuale. Părerea mea e că vor să distragă atenţia de la problema numărul 1 al tuturor celor care trăiesc pe planeta asta, acum: BANUL. Dacă oamenii nu ar mai fi nevoiţi să facă rost de bani, foarte multe, dacă nu toate, probleme ar dispare. Aceeaşi idee au vehiculat-o, într-o oarecare măsură şi cei care au făcut filmele Zeitgeist. Doar că, din punctul meu de vedere, lumea ideală, perfectă, ar fi cea în care să nu existe niciun fel de recompense, remuneraţii, etc. (În momentul în care ar apărea aşa ceva, cei care nu fac nimic nici acum, nu vor face nimic nici atunci. Vor face de fapt ceea ce fac şi acum: caută prin orice mijloace (furt, ameninţări, torturi, omoruri) să îşi asigure traiul luxos pe care îl merită”.) Asta ar presupune ca toţi oamenii să aibă acces la toate resursele şi toate bunurile de pe pământ fără vreo restricţie. Dar asta presupune în primul rând o schimbare fantastică de mentalitate. Nu de EU ci de mentalitate. Dar asta este o altă discuţie.

Este foarte uşor să pui stăpânire pe ceva ce nu îţi aparţine, resurse, bunuri, etc, şi să ceri celor care vor să le folosească să “PLĂTEASCĂ” pentru a intra în posesia lor sau pentru a le folosi o anumită perioadă de timp (mă refer doar la lucrurile "naturale"). Este foarte uşor să inventezi un lucru cu care să poţi cumpăra orice. De cine au fost inventaţi banii? Cu mare siguranţă de comercianţi. De cei care de fapt cumpără cu un preţ şi găsesc suficienţi proşti care să dea mai mult pe acel lucru. De cei care vor să se plimbe peste tot şi să poată cumpăra orice cu ceva ce, de fapt, nu are nicio valoare. Este foarte uşor, în zilele noastre, să bagi în capul oamenilor că numai cu bani poţi face tot ce îţi doreşti, că aceasta este singura variantă pentru lumea în care trăiesc. Este foarte simplu să îi plăteşti din ce în ce mai puţin, să le ceri să muncească din ce în ce mai mult pentru ca acei oameni să nu mai aibă timp de a rumega informaţiile pe care le iau de bune de la televizor, din presă sau din gura răspândacilor. Este foarte simplu să spui, făcând apel la milă, la amintiri neplăcute, etc., că se învaţă lucruri nefolositoare în şcoală, pentru ca marea masă să fie de acord cu tine. Şi aşa ţi-ai asigurat generaţii întregi de roboţi umani. Roboţi umani care nu mai au cultură, care ştiu doar să muncească şi să cumpere. Societatea perfectă pentru cei care produc, dar mai ales pentru cei ce vând. (şi dacă ar fi existat numai produse de calitate superioară.)

Practic, pentru a avea roboţi umani care să muncească cât mai mult şi care să arunce toţi banii pe care îi primesc pe toate prostiile, trebuie doar să îi formezi de mici să gândească în acest mod.

Dar metodele de dezbinare sunt cele care mai bune în momentul de faţă, pentru cei care deja sunt maturi. Metoda cel mai des folosită este lupta dintre sexe. Dezbină bărbatul şi femeia şi te-ai asigurat că cel puţin unul dintre ei te va susţine când vii cu “soluţii salvatoare”. Creează o diferenţă artificială între generaţii şi te-ai asigurat de susţinerea celor pe care vrei să îi “sprijini”. Creează pături sociale bazate pe suma de bani agonisită şi te-ai asigurat că oamenii nu vor mai fi uniţi niciodată. Prin trei metode simple ai divizat o lume în bucăţi mici. Mai rămâne ura dintre naţiuni, şi deja poţi vedea cum se formează “bisericuţele”. Care au fiecare un lider sau o lideră. Pe care îi poţi controla după bunul plac.

Aceasta este una dintre “calităţile” omenirii care au dus la această ordine mondială şi care va duce şi la următoarea, în cazul în care omenirea rămâne în aceeaşi stare de amorţeală. Incapacitatea oamenilor de a lua decizii pentru sine. Aşteptarea veşnică a cuiva sau ceva care să îi “călăuzească” spre tărâmuri mai bune. Care să le spună ce să facă, cum să facă, de ce au nevoie şi de ce nu au nevoie. Ce e mai bine petnru ei şi ce nu. Care să le dea legi ... În ultima vreme acest lucru s-a realizat superb prin crearea a nenumăraţi “specialişti”. Specialiştii de carton, cum le zic eu. Pentru că sunt persoane care nu fac decât să perpetueze spusele altcuiva, gândurile altcuiva, scopurile altcuiva. Specialişti care nu ştiu mai nimic, dar care se menţin pe poziţii lingând un fund mai sus, care, bineînţeles, le spune ce trebuie să facă. De-a lungul istoriei oamenii au căutat întotdeauna pe “cineva” care să îi conducă. Cineva care, de cele mai multe ori, nu era cu multă ştiinţă sau avere. Cineva care se săturase să mai fie ceea ce suntem cu fiecare dintre noi chiar şi acum: sclav. Bazându-se pe aceasta au făcut şi porcăria cu turnurile şi cu teroriştii şi cu Al-Qaeda. Organizaţia teroristă, (...), care nu are conducător şi care nu poate fi distrusă. (De fapt, vi s-a dat mură în gură cum ar trebui să vă organizaţi... Dar nu-i bai, voi aşteptaţi pe cineva să vină să vă spună cum să faceţi asta, cum să vă organizaţi fără şefi...) Oamenii încă mai aşteaptă un Iisus sau un Buddha sau un Allah, sau mai ştie eu ce nume, să vină să îi salveze”. Oamenii încă mai cred în basme cu “minuni” şi învieri. Dacă aţi urmări doar câteva episoade din Stargate SG-1 şi din StarTrek veţi putea face conexiuni cu minunile” biblice de o să vă bufnească râsul. Oamenii încă mai speră că votând pot schimba ceva. Încă mai speră, mai ales în România, că cei care sunt la conducere au vreo grijă faţă de cei de jos. Treziţi-vă, v-au vândut de mult timp. Acum doar se asigură că ceea ce au câştigat ei nu se duce pe apa sâmbetei. V-au îndobitocit cu chestiile economice atât de tare încât nu mai sunteţi în stare să faceţi diferenţa între bişniţarii de la colţul străzii şi cei de pe mijlocul străzii, dintre cei care vă fură la numărat banii şi cei care vă fură pe faţă prin comisioane nesimţite. Încât aţi ajuns să credeţi că există ceva ce nu există: criza. Băncile din România sunt cele mai profitabile dintre toate băncile Europei. Poate chiar şi din lume. Au adus profituri incredibile băncilor de bază, doar pe dorinţa românului de a fi cât mai snob cu putinţă. De a se fuduli cât mai tare. Mulţi dintre voi nu aveţi ce băga la maţ, nu aveţi unde locui, dar aveţi maşini (care stau în faţa blocului pentru că nu aveţi bani de carburant) “şmechere”, aveţi ultimul model de mobil, aveţi ţoale extrem de scumpe şi de prost gust… (acum îmi dau seama că în România a început să se facă frig din vară, de se încălţau sărmanele fete cu cizme cu blană la 40 de grade…)

Este foarte simplu să creezi o psihoză în masă printre cei care muncesc la ţară, de exemplu, creându-le impresia că dacă vând o bucată de pământ şi îşi trimit plozii la facultate, iar aceştia îşi găsesc, tot cu bani, că aşa e sistemul, un loc de muncă bine plătit într-un oraş mare, să zicem capitala, atunci au devenit oameni. Este simplu să le dai să mănânce E-uri şi alte minuni ale industriei chimice, să le dai aer viciat să respire, să le dai apă infestată şi ruginită să bea şi să se spele. Distruge populaţia rurală şi poţi să vinzi toate chimicalele aducătoare de boli pentru a se putea vinde toate medicamentele chimice care te bagă prin spitale, ca să trăiască şi doctorii, şi care nu aduc decât moartea pentru a putea să trăiască şi cei de la pompe funebre.

Care este scopul pe care îl urmăresc cei din umbră? Bineînţeles, conducerea maselor. Dacă sunt atât de proaste încât să acţioneze ca vitele la abator, de ce să nu o facă? De ce să nu stea ei cu burta la soare pentru că nu au nevoie să facă altceva? Şi-au creat mari imperii, în aproape toate domeniile, pe care nu au de gând să le piardă. Îi cumpără pe cei care decid soarta naţiunilor, iar dacă nu pot, îi elimină, şi atunci pot introduce în ţările respective tot felul de produse care nu s-ar vinde altfel. Introduc tot felul de legi care să îi ajute să facă asta. Introduc tot felul de legi care să îi ajute să lupte cât mai ieftin” şi bine împotriva celor care vor să le strice meandrele. Împotriva celor care îşi folosesc încă creierele şi cern informaţiile. Denigrează-i cu ajutorul “specialiştilor pe care i-ai format şi te-ai asigurat că orice vor spune nimeni nu va mai crede. Dacă nu reuşeşti, ucide-i. Dezinformează mulţimile pentru a le putea stăpâni în deplină linişte. Sunt percepte vechi de mii de ani, care încă sunt folosite. Pentru că omenirea încă mai crede în voinţa Domnului şi în minuni. Încă mai crede că naşterea este o minune şi nu un simplu proces natural de procreere şi de perpetuare a speciei. Undeva, pe un alt blog, am citit despre o carte scrisă de nu mai ştiu cine, în care se prezenta faptul că omenirea ar fi de fapt rezultatul unor experimente ale unor civilizaţii superioare care adună suflete... O singură parte a acestei teorii şi-ar găsi reflectarea în starea actuală a lucrurilor. Rasele. Pieile albe, pieile roşii, pieile negre, pieile galbene. Cam astea sunt rasele principale de pe pământ. Care nu aveau sub nicio formă cum să se nască toate dintr-un Adam şi o Eva. Şi nici multitudinea de limbi. În rest, toată povestea este un de domeniul ştiinţifico-fantasticului, care nu duce decât la acelaşi lucru la care au dus deja mai toate credinţele: alienare mintală. Dar şi aceasta este o altă discuţie.

Din păcate pentru România va fi nevoie de un Vlad Ţepeş sau un Ştefan cel Mare sau un Alexandru Lăpuşneanu sau un Mihai Viteazu (şi mulţi alţii) sau de toţi la un loc. Ţara asta a fost vândută pe bani grei, iar jaful început de romani acum 2000 de ani nu se va sfârşi curând. Noile generaţii au doar câteva scopuri: maşină “bengoasă”, bani mulţi în cont, McDonalds sâmbătă şi Pizza Hut duminică, discoteca de fiţe în serile de “weekend” şi în rest muncă de la 8 la 22.

Vorba celui care vă conduce, nu că aş fi împotriva lui, dimpotrivă: Să trăiţi bine!

Hahahahahahahaha!!!

Niciun comentariu: