SONDAJ

Aş începe prin a vă ruga să participaţi la sondajul următor, gândindu-vă serios şi fiind sinceri! Luaţi în calcul faptul că este vorba despre o maşină electrică, adică una care nu foloseşte niciun fel de combustibil solid, lichid sau gazos.
Vă mulţumesc!

cât de mult aţi fi dispus/ă să plătiţi pentru o maşină care nu consumă nimic?

marți, 3 noiembrie 2009

cum faci să îţi crească acţiunile la bursă pe timp de criză...

Marea majoritate a firmelor americane sunt listate la bursele existente în SUA, acesta fiind şi unul dintre motivele pentru care pot exista crize de genul celor din anii '30 şi a celei de acum. 

Dar cum poţi face ca acţiunile tale să crească atunci când majoritatea scad? Mai ales dacă, poate, ai cumpărat şi nu vrei să vinzi în pagubă. (În SUA există şi posibilitatea de a vinde ceea ce nu ai, un alt fapt care a contribuit la existenţa acestor două crize majore, cea din anii '30 fiind verificarea pentru cea de acum). Mai ales dacă eşti o companie farmaceutică ale cărei acţiuni nu au mai crescut de prin februarie, 2002 (ceea ce, între noi fie vorba, înseamnă rezultate extrem de slabe, la americani creşterea bursieră era, şi încă se dovedeşte că este, răspunsul "investitorilor" la rezultate bune şi ştiri pozitive). 

Human Genome Sciences este o companie farmaceutică al cărei motto este inventarea de noi tratamente pentru îmbunătăţirea nivelului de trai. Despre GlaxoSmithKline nu mai trebuie să spunem mare lucru, afară de faptul că acţiunile lor încă nu au crescut, şi nu datorită faptului că ştirea nu îi afectează şi pe ei, ci pentru că prea au fost în mijlocul afacerilor murdare în ultimii ani.

Acţiunile HGS au crescut cu 6,59 dolari, sau un procent de 35% (ceea ce este imens pe piata americana) în urma anunţului făcut prin care afirmau că tratamentul lor experimental contra lupusului a trecut un nou prag important pe calea sa de a deveni, probabil primul nou medicament împotriva acestei boli în ultimile decenii. 

Care este acel prag important? 10 miligrame dintr-un medicament numit Benlysta, PLUS o terapie cu STEROIZI, a sugerat O ÎMBUNĂTĂŢIRE, la 43% dintre pacienţi, comparativ cu o îmbunătăţire (alta, probabil) de DOAR 33% (adică de abia 10% diferenţă) la cei care au primit un placebo.

Acest studiu numit Bliss-76 a durat un an de zile şi a inclus 865 de pacienţi, iar un alt studiu, numit Bliss-52, care a inclus 860 de pacienţi din Asia, America de Sud şi Europa de Est, a arătat aceleaşi rezultate pozitive. http://www.washingtontimes.com/news/2009/nov/03/lupus-drug-gets-positive-results/?source=newsletter_health_photo_feature. Dacă ar fi să ne gândim la arealul în care s-a desfăşurat studiul nu cred că este foarte greu să ne dăm seama cam la ce tip de oameni s-a apelat şi cum s-a desfăşurat de fapt studiul. 

Dar diferenţa extrem de mică între miraculosul tratament şi un amărât de placebo este ceea ce ridică semnele de întrebare. Plus alăturarea medicamentului cu NIŞTE steroizi. Despre steroizi ştie toată lumea cât de buni sunt pentru organism, aşa că nu văd de ce aş mai scrie despre ei. Iar dacă aţi citit materialul de ieri http://razvratit.blogspot.com/2009/11/ultima-moda-in-isterie.html, aveţi deja o imagine clară a modului în care se folosesc tot felul de şmecherii pentru a propulsa un vaccin saun un medicament pe piaţă. Acum s-au mai deşteptat şi ei puţin. Vin cu studiul pe braţe...

Niciun comentariu: