SONDAJ

Aş începe prin a vă ruga să participaţi la sondajul următor, gândindu-vă serios şi fiind sinceri! Luaţi în calcul faptul că este vorba despre o maşină electrică, adică una care nu foloseşte niciun fel de combustibil solid, lichid sau gazos.
Vă mulţumesc!

cât de mult aţi fi dispus/ă să plătiţi pentru o maşină care nu consumă nimic?

vineri, 30 octombrie 2009

e, acu e acu

Ziceam ieri că nu se vor opri meciurile de fotbal, concertele, discotecile, etc., din cauza aşa-zisei gripe porcine. Totuşi, apare prin presă ştirea cum că este posibil ca acestea şi multe altele să fie interzise din teama faţă de fantastica gripă. 

Hai că cu grevele şi mitingurile înţeleg, că doar e campanie electorală, şi nu vor fi prea mulţi cei supăraţi, dar ce vor face când oamenii vor afla că aceeaşi guvernanţi minunaţi care mulg ţara asta la greu le interzic să se mai destindă... Ce vor face cu piţipoancele şi piţiponcii pentru care discoteca e ca un loc de muncă? Ce vor face cu cei care şi-au cumpărat bilete pe la spectacole pe care au aşteptat poate toată viaţa să le vadă şi s-ar putea să nu mai apuce? Ce vor face cu cei care au abonamente la meciuri de fotbal şi pentru care fotbalul este o religie? Le va da banii înapoi tuturor acestora? Adică din buzunarul meu şi al tău!

Prin america se vehiculează că e posibil, din cauza temerilor de a nu se bloca reţelele, să fie oprite site-urile populare, pentru ca, şi atenţie aici, pentru ca tranzacţiile financiare să nu aibă de suferit... http://www.naturalnews.com/027364_internet_pandemic_traffic.html. Şi dacă vor închide site-urile populare, care, marămite, au trafic mare şi pot bloca traficul, ce îi va opri să închidă şi site-urile, blogurile şi alte pagini care le fac viaţa amară? Care se pun contra lor? Cu siguranţă că nimic. Şi după ce vor începe închiderea site-urilor, vor începe închiderea televiziunilor, a radiourilor, a ziarelor şia revistelor, etc., care nu sunt pe linia partidului... Tare miroase a 1984! Probabil că până şi e-mail-urile vor fi blocate pentru că dacă nu ai ce să faci trimiţi e-mail. Probabil că şi programele de mesaje instante (gmail, messenger, msn, etc.) vor fi blocate pentru că s-ar aglomera reţeaua cu miliarde de mesaje şi fisiere trimise de la calculator la calculator. Cred că cel mai bine ne-ar închide de tot internetul, cum zicea cineva undeva, e mai bine, măcar mai socializăm şi noi, mai ajungem să ne cunoaştem după moace nu doar după porecle. E mai bine, nu îţi mai intră viruşi (ăştia sunt viruşi, nu cei care îţi invadează corpul!!!) în calculator, poate mai faci mişcare, mai slăbeşti, nu îţi mai turteşti curul pe scaun în faţa calculatorului... Adevărul e că tot pentru binele nostru se fac toate astea, nu-i aşa tovarăşi conducători? 

Şi iarăşi îmi vine în minte perioada dinaintea "revoluţiei" din 1989. 

Niciun comentariu: