SONDAJ

Aş începe prin a vă ruga să participaţi la sondajul următor, gândindu-vă serios şi fiind sinceri! Luaţi în calcul faptul că este vorba despre o maşină electrică, adică una care nu foloseşte niciun fel de combustibil solid, lichid sau gazos.
Vă mulţumesc!

cât de mult aţi fi dispus/ă să plătiţi pentru o maşină care nu consumă nimic?

luni, 12 octombrie 2009

planurile UE

La adresa http://www.wiseupjournal.com/?p=1162 ne sunt dezvăluite noile planuri ale măreţei UE. Bineînţeles că planurile au fost făcute în secret, fără ca noi muritorii de rând să aflăm la timp de ele. Redau câteva dintre acestea:

- stabilirea UE ca putere mondială cu puteri depline, capabilă să semneze înţelegeri în numele statelor membre.

- negocieri confidenţiale au dus la propuneri de a permite UE să negocieze tratate şi chiar să îşi deschidă ambasade în toată lumea.

- a fost redactată o scrisoare care să confirme "personalitate completă" uniunii pentru ca un nou organism diplomatic european să fie recunoscuţi negociatori cu drepturi depline de către organismele internaţionale şi toate ţările care nu sunt parte a UE. (Potrivit unei scrisori confidenţiale, primele asemenea ambasade vor fi instalate la New York, Kabul şi Addis Abeba) Această ultimă decizie a fost luată cu puţin timp înainte de al doilea vot al Irlandei, de acum o săptămână. 

Toate acestea vor permite UE să îşi exercite puterea aşa cum o făceau statele până acum. Indiferent că eşti român, francez, albanez, englez sau orice altă naţie comunitară, vei avea datoria de a face ce îţi spune UE. Iar dacă nu o vei face de bună voie, nu uita că UE are o armată compusă atât din efective speciale cât şi din efectivele jandarmeriilor şi unele poliţii din enclavele foste state.

Iar aşa cum a declarat Valéry Giscard d’Estaing, autorul Constituţiei europene ce a fost respinsă dar refăcută sub forma Tratatului de la Lisabona şi fost preşedinte francez (1974-1981), referendumurile cetăţenilor VOR FI PUR ŞI SIMPLU IGNORATE

Un exemplu concludent îl reprezintă tactica actuală a UE de a-şi impune pumnul de vedere: "In 2001 the Irish voted No to the Nice Treaty and were simply asked to vote again a year later. That time they said Yes. In 1992 Denmark voted No to the Maastricht Treaty - and voted Yes a year later. The French and Dutch rejected the constitution in 2005 and the EU architects designed the Lisbon Treaty instead." Iar ultima ispravă o ştim cu toţii: un al doilea referendum al irlandezilor, izbitor de identic cu cel din 2001, asupra "noului" Tratat de la Lisabona. Oricum, se pare că chiar dacă irlandezii ar fi votat tot NU, artizanii acestui organism impus cu forţa de o mână de oameni ar fi ignorat votul acestora şi ar fi continuat cu impunerea cu forţa a Tratatului şi a statului în sine. 

Că după ce vor reuşi să îl îngenunchieze, eu sper că nu, pe Vaclav Klaus nu vor mai avea niciun obstacol în desăvârşirea operei lor nu este un lucru uimitor pentru o parte dintre noi. La acest link putem găsi o sumă de "legi" pe care noi, cetăţenii de rând, plebea europei, nu le vom mai putea schimba: directivele, reglementări, decizii, recomandări, decizii ale curţilor judecătoreşti, standarde. Sunt cam 80.000 de legi pe care niciun cetăţean care nu face parte din clasa elitelor nu le va putea modifica. Iar toate acestea sunt şi vor fi dispuse fără consultarea populaţiei, fără a se lua în considerare niciun document care să conteste aceste decizii. Decizii care vor duce în mare parte, la diminuarea populaţiei. Citiţi aici despre procesul intentat de către Monsanto Germaniei, care este totuşi o mare putere a Europei, pentru interzicerea de către aceasta a unui tip de porumb, care este modificat genetic, MON 810, care a fost interzis şi de alte state: Ungaria, Austria şi Franţa. Ce spune UE, prin Autoritatea europeană în materie de siguranţa alimentelor? Pur şi simplu ignoră dovezile aduse împotriva acestui tip de porumb, dar şi a altor produse modificate genetic. 

Acum să prezint o problemă spinoasă, care ne-a pus pe gânduri pe unii dintre noi: implicarea Ue în votul irlandezilor; fraudă sau manipulare?

Aşa cum se prezintă aici, UE a făcut ambele. A manipulat şi a şi măsluit. Redau câteva fragmente:

- În ediţia ziarului Telegraph din 29.09.2009, Bruno Waterfield scria: "Intervenţia UE în referendumul iralndez este "nelegală"". Iată cum se prezintă o parte din articol:

"Comisia Europeană a fost acuzată de interferenţă "nelegală" în referendumul Irlandei după ce a plătit apariţia unui ghid de 16 pagini al Tratatului de la Lisabona în ziarele naţionale.

Cei care militau pentru un vot de NU au ameninţat că vor deschide proces după ce 1,1 milioane de copii ale broşurii Comunitatea Europeană au fost distribuite, plătite cu 139.000 lire sterline din banii contribuabililor.

Ghidul oferă un sumar al realizărilor Uniunii Europene fără să scoată în evidenţă modul în care Tratatul de la Lisabona va ajuta la îmbunătăţirea vieţii în Irlanda în viitor.

În acesta se scrie: "Astăzi, membrii UE se bucură de o grămadă de beneficii: o piaţă liberă cu o monedă care face comerţul mai uşor şi mult mai eficient, crearea a milionae de slujbe, drepturi ale muncitorilor îmbunătăţite, mişcare liberă a oamenilor şi un mediu mai curat. (comerţ uşor şi eficient pentru cine? milioane de slujbe??? ăştia au adormit acum 5 ani şi s-au trezit acum, cred!!! drepturi??? ale plebei??? haioşi... mişcare avem, dar pentru ce să o facem? cât despre mediu... o fi curat la ei, poate că trăiesc pe altă planetă...)

"Acestea sunt ţeluri principale. Tratatul de la Lisabona este conceput pentru a oferi UE mijloacele de a le obţine" (păi dacă sunt deja prezentate ca obţinute, ce să mai obţină???)

Comisia Europeană şi-a apărat acţiunile pretinzând că acea cărţulie a fost gândită cu scopul de a informa alegătorii. (cu alte cuvinte, acum un an erau proşti şi ignoranţi faţă de binefacerile aduse de UE)

"Comisia are datoria de a informa oamenii asupra tratatelor. Ghidul nu pledează în favoarea unui Da sau a unui Nu. Este informare nu campanie", a declarat un purtător de cuvânt. (revenim, acum un an erau proşti şi ignoranţi, iar acum, după ce au citit şi, mai ales, au votat DA, sunt informaţi...)

Însă Daily Telegraph a auzit că avocaţii atât ai comisiei cât şi ai consiliului UE, care reprezintă guvernele, şi-au exprimat rezervarea faţă de publicarea "sumarului pentru cetăţeni" a Tratatului de la Lisabona.

Un oficial UE a spus: "Avocaţii au întrebat dacă este corect din partea comisiei să producă sumarul tratatului, înainte ca acesta să fie ratificat şi când nu era făăcută pentru Constituţie."

"Împotrivirea unor ţări, în special Franţa şi Olanda atunci când Constituţia a fost respinsă, trebuia să fie, de asemenea, învinsă din cauza similitudinilor dintre cele două texte.“

Patricia McKenna, fostă europarlamentară din partea partidului Verde şi preşedinta Mişcării Populare, care este împotriva Tratatului de la Lisabona, a atacat ultima intervenţie a Bruxel-ului în referendumul de vineri.

"Comisia UE, cu fonduri şi resurse masive la dispoziţie, din bunăvoinţa plătitorilor de taxe, păoate să arunce banii pur şi simplu pentru a influenţa opinia irlandeză înaintea votului. Noi trebuie să ne facem campanie cu foarte puţini bani", a spus ea.

Doamna McKenna a câştigat un proces de important la curtea supremă nr. 14 a Irlandei pentru prevenirea "folosirii neconstituţionale a banilor plătitorilor de taxe pentru scopuri propagandistice în camapaniile pentru referendumuri".

"Aceasta este o folosire neconstituţională a banilor plătitorilor de taxe din Europa (la care am auzit recent că suntem contributori de bază), de vreme ce Comisia Europeană nu are absolut nicio competenţă în ratificarea tratatelor. Este o intervenţie grosolană", a mai spus ea.

"Mă voi adresa unui avocat. Vom obţine un ordin judecătoresc de interdicţie dacă vor încerca să mai plaseze cărţulia oriunde altundeva." (foarte frumos, dar din păcate, nu mai au nevoie să o publice nicăieri)"

"Mii de ne-irlandezi au au primit buletine de vot pentru referendum." acest titlu apare pe la acelaşi link preluat de la http://www.breakingnews.ie. Cu doar câteva zile înainte de referendum. Ce s-a făcut în această privinţă? Deja ştim rezultatul...

Se mai zvonea că Blair va fi denumit preşedintele auto-încoronatei Uniuni Europene, la câteva săptămâni după ratificarea tratatului de către Irlanda. Mă îndoiesc că în urma scandalurilor de mită Blair va mai ajunge "oficial" în această funcţie.

Aşa că, români, şi voi restul europenilor, treziţi-vă cât mai e timp. Vaclav Klaus e eroul de la Termopile, care ne oferă o enormă şansă să distrugem acest nor care s-a abătut brusc asupra bătrânei Europe, din care noi facem parte cu multe mii de ani înainte ca mulţi dintre veneticii de azi să apară la orizonturi. Pur şi simplu putem cere guvernanţilor ieşirea României din UE. Nu avem nevoie de ei. Ei au nevoie de noi. La fel şi NATO (adică Na-ţi-o (friptă că ţi-am dres-o)). Nu avem nevoie de OMG-urile lor. Şi nici de cele ale americanilor. Nu avem nevoie de banii lor. Ai noştri sunt la fel de buni. Nu avem nevoie să ne dea voie să intrăm în spaţiul lor dacă acesta e plin de noxe şi substanţe chimice. Nu avem nevoie de produsele lor. Le putem produce şi noi şi ştim s-o facem chiar mai bine ca ei. Nu avem nevoie de maşinile lor, dacă ne aducem savanţii îanpoi în ţară şi îi plătim cum trebuie să muncească pentru ţara lor, nu pentru străini. (Şi îi vom plăti cu adevărat, nu vom face ca Geoană care îşi atribuie merite nejustificate cu banii UE.)

Se poate, numai că trebuie ca noi, plebea să vrem. Să ne trezim şi să nu mai stăm cu limba scoasă la oasele pe care ni le-aruncă UE.

Niciun comentariu: